GÂNDIREA EXCLAMATIVĂ
Un autor care a renuntat la birocratia scrisului
Se bucură de succes (si la editia a II-a) volumul 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea, cu o prefată de Gabriel Liiceanu. Cele "322 de vorbe memorabile" au fost extrase din interviurile date de filosof în ultimii ani ai vietii si din unele convorbiri particulare ale sale, înregistrate pe bandă de magnefon. Ele sunt vestigiile unei opere orale de mari proportii, funinginea unui foc care a ars în bezna comunismului, iluminând misterios figurile privitorilor.
Cărtile masive publicate de Petre Tutea nu au avut ecou. Filosoful însusi le considera nesemnificative: "Desi am scris mult în viata mea, nu cred că scrierile mele sunt antologice si nici elocvente pentru evolutia spirituală a personalitătii mele." în schimb, aproape tot ceea ce a spus Petre Tutea a reverberat în constiinta românilor. N-ar fi exclus ca în curând, prin repovestirea unor enunturi sau chiar prin pastisarea stilului filosofului, să se constituie o operă apocrifă. Soarta gândirii lui Petre Tutea este să devină folclor.
Ce anume face ca o carte compusă din fraze sententioase declamate în mijlocul unor prieteni, din sincerităti teatrale, din invective copilăresti la adresa unor sisteme politice să fie un best-seller?
Gabriel Liiceanu a reflectat cu binecunoscuta sa gravitate asupra acestei inevitabile întrebări si a dat un răspuns: "trebuie risipită din capul locului o neîntelegere: cele "trei sute douăzeci si două de vorbe memorabile" nu sunt simple vorbe de spirit, aforisme sau afirmatii paradoxale, care stau laolaltă într-o vecinătate indiferentă, ci mai degrabă aschiile tâsnite din coerenta unui trunchi invizibil. Ele poartă, toate, marca sursei unice a tâsnirii lor si, strânse laolaltă, recompun sunetul inconfundabil al lemnului original. Pe scurt, fragmentele trimit la sistem si, în îmbinarea lor, ele sunt sistem."
Cu alte cuvinte, existenta discretă a unui sistem filosofic este cea care conferă autoritate filosofării fulgurante din improvizatiile lui Petre Tutea. în cazul acesta, însă, cum se explică faptul că sistemul filosofic însusi, atunci când a fost făcut cunoscut prin intermediul unor lucrări savante, nu s-a impus?
Există, fără îndoială, o anumită coerentă în opera orală a lui Petre Tutea, dar ea nu este logică sau filosofică, ci artistică. Filosoful se "contrazice" în mod frecvent, dar ca artist rămâne în fiecare împrejurare el însusi. în închisoarea de la Aiud, îsi declară patetic admiratia fată de poporul român: "Fratilor, am zis, dacă murim toti aici, în haine vărgate si în lanturi, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!" Pentru ca după alegerile de la 20 mai 1990, să exclame: "Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temnită pentru un popor de idioti! De asta numai eu am fost în stare..." Admiratie sau dispret? Nu există un răspuns logic la această întrebare. Dar există un răspuns literar: dragoste. Petre Tutea îi iubeste - la nebunie - pe români si face în legătură cu ei tot felul de afirmatii hazardate, elocvente tocmai (si numai) prin năstrusnicia lor. Nu contează ce spune, contează exuberanta spunerii. Un îndrăgostit are dreptul să-si mângâie tandru iubita sau să-si compună o figură fioroasă si să schiteze gestul strângerii ei de gât. Cineva lipsit de imaginatie se poate îngrozi înregistrând o asemenea comportare, aparent inconsecventă. Însă ea constituie jocul însusi al dragostei.
Scrierea unei cărti te obligă să respecti un anumit protocol. Trebuie să construiesti fraze complete, să nu te repeti, să nu te contrazici, să-i mentionezi pe autorii care te-au precedat în tratarea unei teme, să păstrezi de la prima până la ultima pagină acelasi ton (să fii, deci, monoton!), să joci comedia modestiei (fiindcă un moment de fanfaronadă devine dizgratios prin eternizarea - fie si falsă - realizată de tipar). Practic, scrisul s-a transformat de multă vreme - cel putin în Europa - într-o birocratie. Dacă ai o idee, în loc să o comunici direct contemporanilor, esti nevoit să îndeplinesti tot felul de formalităti înainte de-a o pune în circulatie. Si tot îndeplinindu-le, uiti adeseori ideea sau o falsifici.
Petre Tutea a avut curajul să renunte la această birocratie a scrisului.
Cum anume trebuie citită cartea
Refuzul filosofului de a deveni prizonierul cărtii a fost consemnat până la urmă tot într-o carte. Ironie a sortii! Editura a identificat si ...numărat improvizatiile cu caracter aforistic, le-a asezat într-o ordine alfabetică, după cuvântul-cheie, ca într-un dictionar si le-a tipărit pe toate cu aceeasi literă. Nu putea să procedeze astfel. Fiindu-i recunoscători pentru tentativa pe care a făcut-o de a salva ce se mai poate salva dintr-o operă volatilă, trebuie totusi să privim cu scepticism rezultatul.
Ar fi o greseală să citim această carte ca pe o carte. Dacă o citim asa, descoperim consternati un amestec de banalităti si formulări inspirate, de observatii de bun-simt si injustitii, de metafore expresive si lăbărtări stilistice.
Cartea trebuie să devină transparentă în timpul lecturii si să-l vedem prin ea pe Petre Tutea însusi, stând lungit în pat, cu capul ridicat putin pe o pernă si emitând din când în când un fel de decrete filosofico-funambulesti, spre infinita încântare a asistentei.
Petre Tutea are o voce pitigăiată si dictatorială, contradictie de mare efect. Este un mosneag atât de simplu, după vorbă, după port, si totusi, din putinătatea fiintei lui se ridică diatribele unui Jupiter Tonans la adresa comunismului. Comunismul, amenintat din pat, de pumnul slăbănog, ridicat spre tavan, al unui bătrân care nu mai are mult de trăit, iată scena pe care trebuie să o avem în minte când "citim" cartea:
"Comunismul e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii.
*
Comunistii au vrut să ne facă fericiti cu forta: bă, să fiti fericiti, că vă ia mama dracului! Adică să mănânci bine, să bei bine, să dormi bine si la loc comanda!
*
Ca să constati că e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie să ai doctoratul în stiinte sociale. Orice bou vede că nu e bun. El vede că mă-sa rabdă, nevasta rabdă, copiii rabdă... vede tot si totul pute.
*
A te opune comunismului înseamnă a apăra puritatea Codului Penal. Comunistii nu trebuie tratati ca infractori politici. Ei trebuie tratati ca infractori de drept comun. Ca hotii de buzunare, ca tâlharii, ca violatorii de dame...
*
Comunistii sunt atât de terestri, că eu nici nu i-as lăsa să se suie în avion, si între Bucuresti si Moscova i-as pune să meargă pe jos, umplând desagii cu mâncare din loc în loc...
*
Nu se poate face economie în comunism si de către comunisti. Ăstia nu-s în stare să conducă nici măcar o comună rurală. încurcă apele, înfundă fântânile...
*
Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu."
Profet si măscărici deopotrivă, Petre Tutea îsi entuziasmează ascultătorii, dacă acestia sunt balcanici. "Discursul" lui filosofic poate fi precedat de un anunt de genul: "Lume, lume, veniti să-l ascultati pe omul care spune ce nu s-a mai spus, desi trebuia de multă vreme spus!"
în romanul Muntele vrăjit al lui Thomas Mann există un personaj - secundar, dar de neuitat -, Peeperkorn, care farmecă asistenta numind pur si simplu situatiile cunoscute de toată lumea. Enunturile sale creează parcă acele situatii, care altfel s-ar fi reflectat difuz în constiinta martorilor. Petre Tutea seamănă cu Peeperkorn, cu deosebirea că gândirea sa este exclamativă, nu enuntiativă. Filosoful nu analizează, nu interpretează, nu demonstrează, ci exclamă. Exclamatiile lui crează pentru câte o clipă iluzia că existenta are un sens.
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea, cu o prefată de Gabriel Liiceanu, editia a II-a, Bucuresti, Ed. Humanitas, 2000. 28 pag.